Totul se diminueaza in timp. Iubirea se ofileste, ura este anihilata, tineretea trece, tristetea se transforma in indiferenta, sufletul paraseste treptat trupul.
Tot ce e pamantesc e efemer. Noi devenim pamant. Viermii vin, se infrupta si se imprastie la fel.
Si atunci ce ramane? Pentru ce traiesti daca mori? Pentru ce razi si pentru ce plangi daca stii ca odata nu o sa mai poti schita un gest? Cine esti tu? Cine sunt eu?
De unde porneste totul daca nu din noi? Din noi, pentru ca noi traim si speram si simtim fiecare clipa.
"Dubito ergo cogito, cogito ergo sum"
Pentru? Pentru o frunza care este inconjurata de alte frunze? Pentru nisipul cat marea?
Omul este cea mai singura creatie de pe pamant.
Omul este.
Si oamenii este.
"Am observat ca pentru noi oamenii este intotdeauna mai mult loc in jos decat in sus; nimeni nu e ingropat in nori, ci in pamant; nu suntem hrana pentru ingeri, ci pentru viermi."
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
3 comentarii:
suntem pentru ca sa simtim... cand nu mai simtim practic nu suntem........pana la urama doar asta ne diferentiaza de ingeri....ca putem sa ne lasam prada sentimentului
care parte din tine esti tu??
si ingerii iubesc...
Trimiteți un comentariu