Molima

Ramasese un oras secatuit dupa molima ce se napustise ca vulturul infometat aspura prazii. Si intr-adevar, nu mai ramasese nimic decat cadavrele despielitate, cu craniul crapat de buldozere. Ale cui buldozere ? Ale mortii. Moartea neagra, sadica calcand printre oase, respirand sangele rece a ceea ce inainte se chema unitate, imbinare, armonie a vietii. Ploaia se inteteste, tinandu-i isonul. Fuge inclinandu-se in fata-i searbada si uscata a Ei. Se impiedica si ia cu ea basca a unei ramasite de copil frant cu ochii scosi, parand sa zbiere de teroare. Doar mana i-a ramas in vant. Se clatina.

Describe

Imi iubesc solitudinea. Pentru ca acolo sunt doar eu. Cu mine. Ma detin pe mine, eu, pe ea. E singurul lucru de care pot fi sigura, daca printr-un accident cosmic, nu innebunesc.
Ce e mai rau decat sa iti pierzi sufletul si mintea?

Doar azi

Totul se diminueaza in timp. Iubirea se ofileste, ura este anihilata, tineretea trece, tristetea se transforma in indiferenta, sufletul paraseste treptat trupul.
Tot ce e pamantesc e efemer. Noi devenim pamant. Viermii vin, se infrupta si se imprastie la fel.
Si atunci ce ramane? Pentru ce traiesti daca mori? Pentru ce razi si pentru ce plangi daca stii ca odata nu o sa mai poti schita un gest? Cine esti tu? Cine sunt eu?

De unde porneste totul daca nu din noi? Din noi, pentru ca noi traim si speram si simtim fiecare clipa.

"Dubito ergo cogito, cogito ergo sum"
Pentru? Pentru o frunza care este inconjurata de alte frunze? Pentru nisipul cat marea?
Omul este cea mai singura creatie de pe pamant.
Omul este.
Si oamenii este.

"Am observat ca pentru noi oamenii este intotdeauna mai mult loc in jos decat in sus; nimeni nu e ingropat in nori, ci in pamant; nu suntem hrana pentru ingeri, ci pentru viermi."