Un abur intr-o oglinda e viata. Nu, nici macar venetiana, o oglinda de-aia de lampa. Si visand ti se falfaie pe la nas posibilitatea, mai precis inevitabilul propriei evaporari. Ele fac ochiuri in tine (visele), sunt alti pori, spirituali, sufletesti, imateriali, de natura ideala, ma rog, cum vrei sa-i numesti, prin care respiri, respira pielea ta constiincioasa (cu constiinta).
[...]
Era ca un echilibrist care umbla cu prajina si pe jos, dupa ce-a planat peste case, si-l stanjeneste prajina.